• Francmasoneria este un ordin iniţiatic tradiţional şi universal fondat pe Fraternitate. Ea constituie o alianţă de oameni liberi şi de bune moravuri, de toate rasele, de toate naţionalităţile şi aparţinând tuturor religiilor.

 

  • Francmasoneria are drept scop perfecţionarea Umanităţii. În acest sens, francmasonii se recunosc Fraţi şi îşi datorează ajutor şi asistenţă, chiar în situaţiile de pericol din viaţă. Ei trebuie să acorde ajutor oricărei persoane aflate în pericol.

 

  • În căutarea constantă a adevărului şi a justiţiei, Francmasonii nu acceptă nici un obstacol şi nu îşi stabilesc nicio limită. Ei respectă gândirea celuilalt şi libera lui exprimare, caută concilierea contradicţiilor şi vor să unească oamenii prin intermediul unei etici universale şi prin respectarea personalităţii fiecăruia.

 

  • Francmasonii consideră munca drept o datorie şi un drept. Ei trebuie să respecte legile şi autoritatea legitimă a ţării în care trăiesc şi unde se reunesc liber. Sunt cetăţeni educaţi şi disciplinaţi şi se conformează imperativelor conştiinţei lor.

 

  • În practicarea Artei, francmasonii urmăresc respectarea regulilor tradiţionale şi a cutumelor Ordinului. Francmasonii, în căutarea comună al aceluiaşi ideal se recunosc între ei prin cuvinte, semne şi atingeri pe care şi le comunică în mod tradiţional în Lojă, în cadrul ceremoniilor iniţiatice. Aceste cuvinte, semne şi atingeri, la fel ca şi riturile şi simblourile, fac obiectul unui secret inviolabil şi nu pot fi comunicate niciunei persoane care nu are calitatea de a le cunoaşte.

 

  • Fiecare francmason este liber să-şi declare sau să nu apartenenţa sa la ordinul masonic, dar nu o poate dezvălui pe cea a unui Frate.

 

  • Francmasonii se asociază între ei pentru a constitui (conform tradiţiei masonice) colectivităţi care iau denumirea de Loji. Orice Lojă este guvernată conform deciziilor luate de Majoritatea Maeştrilor Masoni, reuniţi în Ţinuta Obligatorie, dar ea nu poate să se îndepărteze de principiile generale ale Francmasoneriei, nici de legile Obedienţei căreia îi aparţine.

 

  • Lojile se grupează în Mari Loji, păstrătoare ale Tradiţiei, care îşi exercită autoritatea suverană, exclusivă şi fără părtinire asupra celor trei mari grade ale Francmasoneriei Simbolice: Ucenic, Companion (Calfă) şi Maestru Mason.

 

  • Marile Loji se guvernează conform principiilor tradiţionale ale Ordinului Universal, propriilor lor constituţii şi legilor care şi le-au dat regulat. Ele respectă suveranitatea şi independenţa altor Obedienţe şi interzic orice implicare în afacerile lor interne.

 

  • Marile Loji întreţin între ele relaţii necesare coeziunii Ordinului Universal.

 

  • Marile Loji pot stabilii între ele tratate şi alianţe fraterne, dar nu recunosc nicio altă autoritate masonică naţională sau internaţională superioară celei a lor.

 

  • Marile Loji îşi stabilesc regulamentele şi normele lor şi îşi asigură, singure, administraţia, justiţia şi disciplina interioară. Astfel este menţinut caracterul universal al Ordinului Masonic în ceea ce priveşte personalitatea fiecărui corp masonic naţional, şi în ceea ce priveşte autonomia fiecărei Loji şi în ceea ce priveşte libertatea individuală a fiecărui Frate pentru ca toţi francmasonii să domnească în Iubire, Armonie şi Pace.

 

  • Francmasoneria Universală a creat democraţia modernă pe care o proclamă şi o apără. A contribuit neîncetat la progresul omenirii, a creat organisme pentru înfrăţirea naţiunilor, organisme cu caracter universal drept garanţie a păcii şi înţelegerii între popoare militând pentru diminuarea împilării şi abuzurilor.

 

  • Intrarea în Ordin este permisă oricărui bărbat liber şi de bune moravuri, ce prin muncă, perseverenţă şi cinste şi-a câştigat stima şi respectul societăţii. Ca să fi Mason trebuie să crezi cu tărie în Dumnezeu, să-ţi iubeşti Patria până la sacrificiul suprem, să-ţi iubeşti şi să-ţi respecţi familia şi Ordinul ca pe tine însuţi. „Cunoaşte-te pe tine însuţi, iubeşte-ţi aproapele, ajută-1, respectându-i demnitatea“, iată Regula de Aur a Masoneriei. Francmasoneria promovează respectarea drepturilor omului, respectul legilor, tradiţiilor patriei şi a culturii universale. Francmasoneria modernă nu este o societate secretă, scopurile ei nobile fiind cunoscute public.

 

  • Francmasoneria din Moldova are rădăcini străvechi comparabile cu cele ale Francmasoneriei Universale, ea contribuind la dezvoltarea Societăţii Moldoveneşti. Marea Lojă a Moldovei are personalitate juridică, fiind recunoscută de justiţia ţării noastre Republica Moldova, beneficiind de toate drepturile legale şi aşează pe lângă formulele de certificare laică, obligativitatea unei Lucrări de înaltă ţinută moral-spirituală, conştientizând că Suprema Lumină a Marelui Arhitect al Universului, este ţinta esenţială spre care nu se poate ajunge decât printr-o nesfârşită iubire izvorâtă din credinţa în adevăr.