Sunt simbolurile de baza ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile si drepte. Prin analogie, devin simboluri ale virtutii si constiintei care conduc la perfectionarea spiritului. In aceasta cheie se poate identifica in Echer Moralitatea si in Compas Spiritualitatea. In alti termeni, Echerul simbolizeaza sinceritatea si justitia intentiei, a hotararii si a operei, adica reprezinta o obligatie, o norma imuabila, un trebuie, in vreme ce Compasul semnifica hotararea, capacitatea, geniul. In cadrul gradului de ucenic, primul simbol il controleaza pe al doilea, in timp ce in cadrul celui de-al doilea grad, cele doua simboluri se echilibreaza, iar in al treilea compasul controleaza echerul. Astfel, pe grade, sunt semnificative raporturile dintre cele doua puteri.

Firul de plumb este elementul echilibrului interior si sugereaza ideea ascensiunii stabile, liniare, trasand o linie verticala infinita, care conduce la perfectiune. Face aluzie la cautarea transcendentului, dar si la inaltare, lucruri indispensabile unei constructii care se inalta catre o dimensiune superioara. Instrumentul de nivelare (livella), instrument destinat la stabilirea perpendicularitatii, a raportului dintre orizontal si vertical, semnifica capacitatea de a construi un sistem de referinta si prin aceasta de a se imbogati spiritual, in timp ce prin alte mijloace simbolizeaza destinul comun al Mortii.

Ciocanul reprezinta forta vointei, determinarea de fier de a izbuti pentru bine. Dalta simbolizeaza Discernamantul, adica capacitatea de a distinge partile utile ale pietrei, esentiale pentru construire, de cele inutile. Combinarea fortei vointei cu a capacitatii de a discerne determina perfectionarea treptata a operei. Astfel, in timp ce Ciocanul exprima vointa de a obtine, Dalta simbolizeaza constiinta a ceea ce trebuie evitat. La o ultima analiza, cele doua instrumente semnifica necesitatea de a uni actiunea cu gandul.

In sens general, metafora pietrei este legata de identificarea ei cu insasi masonul; lucrarea masonica a masurarii si lustruirii pietrei brute corespunde cu transformarea lui insusi, lucru pe care masonul il face pentru a trece de la stadiul diform, inconstient si pasiv al profanului la stadiul regulat, creativ si constient al masonului liber. Asa cum piatra bruta nu este potrivita pentru edificarea unei catedrale pentru ca produce instabilitate si dizarmonie, la fel piatra cubica, regulata si lustruita, se aseamana in unicitatea ei cu alte pietre lucrate la fel si contribuie la ridicarea Templului. Aceasta corelare implica, in consecinta, ca un mason sa lucreze pentru binele si progresul tarii si al umanitatii, perfectionandu-se pe sine insusi in acelasi timp.

Asezate la intrarea in Templu, la Vest, in amintirea celor pe care Hiram le-a asezat la intrarea in Templul lui Solomon, simbolizeaza dualitatea. Aceea cu trei rodii se refera la elementul feminin, la Aer, suflu ce alimenteaza viata, sensibilitate feminina, Mercurul Inteleptilor; Cealalta, care sustine Globul, la cel masculin, la Foc, caldura vitala devoratoare, activitate, Sulful alchimistilor. Din duplicitatea simbolului coloanei se naste dihotomia intre vetrical si orizontal, intre valorile terestre si cele ale aerului, cautarea contrariilor si principiilor complementare. Din punct de vedere istoric, in afara de semnificatia arhitectonica,”coloana” are conotatiile inaltimii, ale fortei, ale tensiunii, ale robustetii si structurii. Jachin este deci Forta iar Boaz este, dupa traditie, de la numele strabunicului lui David, stalpul regal, cel ce simboliza, in timpul lui Solomon, conceptul lui Mishpat, dreptatea. Coloana mai inseamna perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii intre urcus si coboras, canal de transmitere a energiilor intre baza de sus si cea de jos. Jachin, primul sacerdot al Templului lui Solomon, a dat propriul nume coloanei care simboliza principiul corectitudinii, al dreptatii, inspirat din anticul cult solar al locuitorilor Canaanului, care vedeau Zeul-Lumina care veghea lumea din inaltimi. Pact incontrolabil, fundament al raportului cu divinitatea, stabilitatea simbolizata de coloanele gemene completeaza rolul fundamentului edificiului interior pe care masonul trebuie sa-l proiecteze si sa-l realizeze.

Instrument al zidarului care serveste la indreptarea materialului pietros, simbolizeaza binefacerea, precum si dorinta de a-l ajuta pe cel care are nevoie. Astfel exprima bunatatea activa, caritatea, dar si vointa fiintei umane. Iubirea fraterna care creeaza coeziunea intre pietre este precum cimentul – moale si capabil sa ia orice forma, apoi rezistent fara a fi rigid, cand leaga partile in interiorul constructiei. Mistria serveste la amestecarea lui pana la obtinerea amalgamului perfect, la eliminarea excesului – la raspandirea binecuvantarii iluminate si a tolerantei generoase. Din acest motiv, este instrumentul de alegere al Constructorului-Zidar in actiunea sa constanta si pozitiva de edificator activ.

Numita si Triunghiul lui Solomon, triunghiul echilateral si-a luat numele dupa forma majuscula a celei de- a patra litere a alfabetului grec. Reprezentare geometrica a lui trei (principiul triplicitatii este extrem de important in simbolistica constructorilor), in traditie pitagoreica semnifica asceza multiplului catre Unul, in cea crestina – trinitatea si in multe alte filozofii – divinitatea ca Perfectiune. In Templu, Delta luminoasa este asezata in partea de est si are in centru fie litera G, careia i se dau multiple interpretari (Dumnezeu – God, Cunoastere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraica, fie schema pitagoreica, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiu luminos al vietii.

Soarele este asociat cu o serie de valente simbolice, intre care aceea a dinamicii axiale, a corespondentei Soare-Spirit-Foc, aceea a caldurii si adevarului, a purificarii, a vitejiei (Soarele este asociat in multe traditii antice cu Eroul, care coboara in fiecare seara in taramul mortilor si iese in fiecare dimineata victorios), a ghidului inimii umane. In sens mai larg Soarele se identifica cu Masculinul, cu principiul activ, fiind de aceea simbolul Originii, al Inceputului, al ratiunii care lumineaza tenebrele si ilumineaza spiritele. Luna simbolizeaza in schimb Femininul, obscurul, intuitia, caracterul schimbator al formelor. Caracterul sau este feminin, si astfel intruchipeaza grija materna care se manifesta in cursul sau crescand sau in scadere, regland zvacnirile naturii. Dar semnifica si privarea omului care si-a pierdut demnitatea primordiala . De asemenea, mai reprezinta si imaginea mediatorului intre fortele celeste, pentru ca reflecta lumina soarelui si este doamna Apelor. In sens masonic, Soarele si Luna reprezinta alternanta si echilibrul intre zi si noapte, intre alb si negru, intre activitate si repaos, dialectica contrariilor.

Dupa etimonul grecesc, „cerc cu figuri de animale”, era, conform definitiei platonice, „imaginea cerului”. In masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic si nu are caracter divin sau astrologic, ci infatiseaza mai degraba o viziune cosmologica a universului. Semnele zodiacale sunt reprezentate de-a lungul partii superioare a Templului, semnificand varietatea polimorfa a cosmosului care se condenseaza in sinteza terestra. Fiecare grup de semne, dupa geometria ternara si cuaternara (fiecare element foc, pamant, aer si apa regrupeaza trei semne, care reprezinta sapte planete – trei plus patru), care in succesiunea loc, simbolizeaza cele trei grade ale Ordinului.

Este cu siguranta cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei, referindu-se la principiul nemuririi gradului de Maestru. Originea acestui simbol este legata de mitul lui Hiram, arhitect al Templului lui Solomon din Ierusalim. Dupa moartea sa, asasinii sai au ascuns cadavrul in pamant, dar pe locul unde a fost ingropat a rasarit un fir de salcam care ia relevat prezenta, simbolizand in acelasi timp si renasterea la o noua viata. Printre numeroasele etimologii care se atribuie termenului, aceea din grecescul „a-kakon” trimite la absenta rautatii, la inocenta. Dupa Biblie, Arca Unirii era din lemn de salcam aurit; sacru la egipteni si arabi, salcamul este simbolul sperantei si al existentei sufletului dincolo de moartea fizica si conservarea energiei indestructibile a vietii.

Mozaicul – pavimentul cu dale albe si negre care se afla in centrul Templului este simbolul binarului, al opozitiei intre o entitate si alta, intre spirit si materie, intre adevar si fals, intre bine si rau, intre frumos si urat, sugerand in acelasi timp si dinamica compozitiei intre contrarii. Nu face aluzie la dezbinare, ci la dialectica contrariilor din care este formata realitatea: astfel se nasc constiinta de sine si capacitatea de a te raporta, pentru ca nu existi fara sa-l accepti pe celalalt. Cu alte cuvinte, nu se poate ajunge la Adevar daca nu se pune la indoiala Falsul, nu se cunoaste Binele daca nu se patrunde chiar pe teritoriul Raului, nu se obtine frumusetea pana nu se defineste Uratenia. Numai constiinta ca tabla de sah nu are numai patratele albe sau numai patratele negre produce efectul armonic al intelegerii, al corectitudinii, al creatiei artistice. Mozaicul reprezinta deci o amenintare: nu exista niciodata un singur aspect in ceea ce priveste posibilitatea de perfectionare.

Florile de “Nu-ma-uita” sau Myosotis, denumire data din limba greaca care inseamna „urechea soarecelui”, sunt un gen de plante din familia Boraginaceae (plante erbacee acoperite de peri aspri).Henric al IV-lea a adoptat floarea “Nu-ma-uita” ca simbol in timpul exilului sau in 1398. Simbolul acestei flori a fost prima oara folosit in Francmasonerie de catre Marea Loja zur Sonne (Bayreuth) in 1926, ca emblema la Conventul din Bremen. Dupa cel de al doilea razboi mondial, floarea a fost utilizata din nou la primul Convent anual din 1948 al Marii Loje Unite a Germaniei. Acum insa reprezinta simbolul tuturor celor care au suferit in numele Francmasoneriei, in special in perioada nazista. Ca pasarea Phoenix, Masoneria a crescut din cenusa Germaniei naziste, ca un tribut adus curajul omului şi durabilitatii adevaratelor valori. „Floare albastra” este metafora -simbol din titlul omonim al unei poezii eminesciene, un motiv romantic care apare si-n finalul acesteia, aparent paradoxal („ Ce frumoasa, ce nebuna / E albastra-mi, dulce floare!” si „Floare-albastra, floare-albastra!… /Totusi… este trist in lume!”).

Emblema perfectiunii si a ordinii care rezulta din actiunea justa si echilibrata, este din timpuri stravechi instrumentul de comparatie a marimii si de masurare a armoniei proportiilor. Citata in Biblie, era chiar si instrumentul cu care divinitatea egipteana Ptah masura cresterea apelor Nilului si semnifica norma. Oricare era scala utilizata, exista necesitatea confruntarii lucrarii cu niste parametri stabili. Este si simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte ar trebuie dedicata gandului, una lucrului, una odihnei si una celor care au nevoie de ajutor